Poezie Chivotul

Doamne bun, n-am înţeles

Cum se face c-ai ales,

Tocmai eu să duc ce-i greu:

Chivotul lui Dumnezeu!



Vrei - prin drumul noroios

Chivotul Tău luminos,

Şi prin valea de-ntristări,

Ale Cerului chemări.



Ţin cu mâna drugii sfinţi,

Chivot de făgăduinți,

Şi pe umeri de pribeag,

Ca stegarul, port un steag.



Chivotul e-aşa de sfânt,

Eu, ţărână şi pământ;

Chivotul e aurit,

Eu, de drum sunt zdrenţuit.



Are heruvimi din rai,

Are Legea din Sinai,

Iar eu calc numai pe spini,

Şi de plâns mi-s ochii plini.



Are peste el capac

De-ndurări ce ţin în veac,

Ca să fie cunoscut:

Ce mult bine ne-ai făcut!



Are toiagul uscat

Cu migdale-mbujorat;

Ca să ştie cei smeriţi

Că de Tine sunt iubiţi.



Are-un blid cât un omer

Plin cu mana cea din cer,

Ca să dea creştinii blânzi

Pâine şi celor flămânzi.



Are sângele stropit

Pe capacul aurit,

Ca să aibă cine vrea

Pacea Ta la Golgota.



Are străluciri de sus

Din lumina lui Isus

Ca să port lumina Lui

Pe cărarea cerului.



...Oh, povara ce mi-ai pus

Doamne, e-aşa greu de dus,

Şi picioarele mă dor

De prundişul văilor.



Nici nu pot să-Ţi spun: "Nu vreau",

Că nu eu poruncă dau.

Nici nu pot să-Ţi spun: "Nu pot",

Că sunt rob şi-al Tău sunt tot.



Şi de-atâta greu purtat,

Drugii-n umeri s-au săpat...

Dar de-ar fi s-aleg ceva,

Doamne, tot să-l port aş vrea.