Poezie Cât mai stă în prag un tată

Cât mai stă în prag un tată

Aşteptându-şi fiul dus,

Tot mai e 'napoi o cale,

De la plâns şi de la jale,

Pân' la crucea lui Isus.



Cât mai spune-o rugăciune

Un moşneag pentru hoinar,

Tot mai este o speranţă,

De la roşcovă şi zdreanţă,

Pân' la braţele cu har.



Cât mai plânge sub mahramă

O măicuţă după-un fiu,

Tot mai este o cărare

Înspre dulcea împăcare;

Şi-ncă nu e prea târziu.



Cât mai este-o rugăciune

Mijlocind la porţi de har

Pentru fiul ce suspină,

Tot mai este o lumină

Şi-încă nu e în zadar.



Cât e candela aprinsă

În căsuţa cea din crâng,

Vino, fiu pierdut, acasă,

Că te-aşteaptă toţi la masă,

Şi de dorul tău toţi plâng...