Poezie Aşa strigau în gura mare

Aşa strigau în gura mare,

Că nu există Dumnezeu.

Dar am văzut prin spini o floare,

Care credea că sus e-un soare;

Şi am crezut ca ea, şi eu.



Aşa mi-au spus, că la-ntâmplare,

S-au făcut toate, fără rost.

Dar păsările călătoare,

Mai spun şi azi că-ntre răzoare,

Pe-aicea, Dumnezeu a fost.



Mi-au spus că nu e veşnicie,

Ci numai clipa de acum;

Dar am văzut o păpădie

Care credea în ce-o să fie,

Şi-şi vântura sămânţa-n drum.



Mi-au spus că Biblia e bună

...Dar pentru lada de gunoi.

Dar am văzut că ea adună

Mulţimi de oameni împreună,

Şi le dă viaţa de apoi.



M-au pus să-nghit un pumn de pleavă,

Mi-au umplut mintea cu noroi,

Mi-au dat minciunile pe tavă,

Pateurile cu otravă,

Fursecurile cu gunoi.



Mi-au spus c-aici e tot ce este

Şi se termină la mormânt.

Că nu mai este altă veste,

Că Evanghelia-i poveste;

Că nu e cer, numai pământ.



Aşa mi-au spus, că-i rătăcire,

Credinţa într-un Creator...

Dar Cine-a pus într-o rotire

Luceferii cu strălucire,

Într-un şirag fulgerător?



Şi cine-a întocmit culoarea,

Şi ochiul s-o poată vedea?

Cine-a pus în măsură marea

Şi-a-ntins în necuprinsuri zarea,

Şi soarele pe cer să stea?



Cine-a creat o lume-ntreagă

Şi timpul într-un calendar?

Cine-a strâns norii în desagă,

Şi fulgerele-ntr-o uiagă,

Şi munţii i-a pus în cântar?



Mi-au spus că moartea e stăpână,

Şi-i drept, că toţi oamenii mor;

Dar inima mea de ţărână

Aşa de rea şi de păgână,

Tânjea după un Salvator.



Mi-au spus numai lucruri năuce,

Că şi Hristos ar fi doar mit.

Dar L-am văzut la o răscruce

Întins şi răstignit pe cruce...

Şi inima I-am dăruit.