Poezie Ai milă, Isuse

Ai milă, Isuse, de cei care vin

Din lungile nopţi de-ntuneric şi chin;

Căci ochii ne ustură-n solzi de rugină

Atunci când ne scoţi la prea multă lumină.



Ai milă, Isuse, de cei ce-au lăsat

Comori pentru Tine, şi aur bogat;

Săraci şi flămânzi, când vor fi să trudească,

În urmă privirea să nu-i ispitească.



Ai milă, Isuse, de noi când am pus

Întreaga nădejde în Ţara de sus,

Iar ceaţa în cale ne-opreşte privirea

Şi nu îndrăznim să păşim nicăirea.



Ai milă, Isuse, de cei care plâng,

Şi faţa în palme cu jale şi-o strâng;

Ne ştii, căci suntem plămădiţi de-a Ta mână,

Şi multă durere ne-ntoarce-n ţărână.



Ai milă, Isuse, de cei ce-au plecat

Cu Vestea cea bună spre-un țărm depărtat;

Căci nimeni, nici fraţii, nu pot să-nţeleagă,

De ce-au pus pe-altare iubirea întreagă.



Ai milă, Isuse, de noi cei micuţi,

Ce-am stat tot în zdrenţe, murdari şi desculţi;

Nu-s hainele slavei pe-a noastră măsură,

Dar schimbă-ne Tu într-a lor ţesătură!