Poezie E sărbătoare la Florii

E sărbătoare la Florii -

Cum n-a mai fost vreodată,

Căci Cel prezis de profeții,

Azi în Sion Se-arată.



Smerit, cu chipul Său senin,

Înconjurat de gloate,

Iisus, călare pe asin,

Coboară spre cetate.



În mâini, cu crengi de palmier,

Îi ies mulțimi în cale;

Răsună al Iudeii cer,

De cânt și osanale.



Răsună coruri de copii

Mulțimea se tot strânge,

E sărbătoare la Florii,

Dar Împăratul plânge:



"Ierusalim, Ierusalim,

Ce mi-ai respins iubirea

Și darul păcii cel sublim -

Îți plâng nenorocirea.



Dușmanii vor împrejmui

Tot zidul tău cu schele,

Iar pentru mame și copii

Veni-vor vremuri grele."



Cu lacrimi calde pe obraz

Plângea Ierusalimul...

Dar plânsul Lui mai scaldă azi

New Yorkul și Kremlinul.



Văzduhul Terrei e brăzdat -

De undele divine,

Iar orologiile bat

Sfârșitul care vine.



E sărbătoare pe pământ

Și luptă pentru pace,

Se flutură lozinci în vânt,

Dar Printul păcii tace.



Azi, nu romani și nici barbari,

La porți vin cu ștafeta,

Ci mii de monștri nucleari -

Amenință planeta.



E sărbătoare și e joc

Și muzicile cântă,

Dar pace tu nu ai deloc

Și moartea te-nspăimânta.



El hotărăște iar o zi

Azi, cât se poate spune,

Pe Printul păcii-L poți primi,

Nu amâna pe mâne!