Poezie Pentru cine?

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 183
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/21584-pentru-cine]Pentru cine?[/url]

Pe cărările răzlețe

dintre zâmbet si suspine,

ți se pune o-ntrebare:

Pentru cine,

spune,

pentru cine oare

e atâta frumusețe,

e atâta gingășie

într-o floare ?

Pentru cine s-ar desprinde

din broboadă

de zăpadă

ghiocelul în april,

dacă n-ar fi ochi să-l vadă ?

dacă totu-i inutil ?

Pentru cine-n miez de roadă,

sorb și strâng în ei culoare

pentru vara următoare

embrionii

din begonii,

dacă totul e-o-ntâmplare ?

Pentru cine-și țese-n casă

haină pală

de vestală

cu lumini de diamant

floarea albă de mireasă,

dacă totul e neant ?

Pentru mințile obtuze

de bondari și buburuze ?

Pentru fluturii ce zboară

în zig-zaguri pe afară ?

Oare viespile ursuze

sunt inițiate-n artă ?

oare bărzăunii trupeși,

plini de miere pe musteți,

sunt sensibili,

sunt esteți ?

Oare-ar sta flămând bondarul

de n-ar fi subtil decorul

și nu și-ar abate zborul

în grădinile bogate,

dacă florile de crin

n-ar fi ... proporționate ? ...

n-ar avea acea prestanță

ca de clopot florentin ?

n-ar avea varietate

de culoare și nuanță

de la alb pân' la carmin ?

Nu cumva pretind ... culbecii

sa dezvolte-atâtea specii

rozele și liliecii ?

Nu.

În floare e-un mister !

Floarea e un mesager,

e un martor,

o solie,

e un înger din Eden,

care-aduce-n valea morții

o înalt mărturie

în culoare,

în proporții,

în mireasmă

și-n desen.

Omule cu mintea plină,

du-te-o clipă în gradină,

treci prin văile-înflorite

și te uită la sulfină,

la bujori, la mărgărite,

la conduri, la inimioare,

la gherghina din cărare,

la năframa de mătase

ce ne-o dăruie ciclama !

Lasă-te să te desfete

ochii-adânci de violete,

clopoțeii cu trei cupe

și narcisele trompete !

Și ia seama !

Daca inima-ți rămâne

ca un bulgăr, ca o piatră,

ca un bolovan în vatră ...

leapăd-o !

zdrobește-o-n cioburi !

Sparge-o pe ilău cu dalta !...

Și apleacă-te în rugă

să ceri alta !



Dar de simți o-nseninare,

un surâs și o blândețe,

care vine

să te-aline

de povară,

de tristețe,

tu apleacă-te și spune:

"Surioară,

pentru cine,

spune, pentru cine oare

e atâta frumusețe,

e atâta gingășie

într-o floare ?"

"Pentru cine ?...

Pentru om !

Pentru voi Făuritorul

Și-a ascuns în floare dorul,

în petalele de aur

de fior și de lumină,

ca în opera divină

să cunoașteți

AUTORUL ... "

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Pentru cine? | Salvatorul.ro
meniu prim
Trăiți în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine, ca un prinos și ca o jertfă de bun miros lui Dumnezeu!