Poezie ERAM ADAM SI EVA

Ce fericiti odinioara pe un taram de rai

Scaldati in raze aurii de soarele dintai!...

Ce usurare-n zori de zi acelasi cand rasai

Si-n fata clipei ce-a trecut nemuritor ramai!...



De dragul nostru in abis curgeau siroaie reci

Si prea astampar nu aveam in veacul unei zile

Era de-ajuns privirea bland in iarba sa ti-o pleci

Spre a simti cete de flori cum se-nchinau umile



Langa izvoare ce-si cantau eterna unduire

Lumini jucandu-se cu noi ne impleteau cununi

Din crini inrourati si dalbi, iar ingeri albi din lire

Psalmi inganand te imbiau sa stai sa te minuni



Si miezul beznei ne prindea setosi de-ntelepciune

De vorba stelelor din cer cu tremurande chipuri

Vrajiti pandeam apoi uimiti cum noaptea-n zori apune

Si multumiti un trai duceam aproape din nimicuri



Spre a patrunde zarea-n lung cu nesfarsita-i mare

Nu indrazneau in departari nici munti sa se arate

Paseam prin valuri de campii desculti spre adorare

Ca-ntr-un altar sa le slavim in vers simfonic toate



Din oglinjoara unui lac cu fata fermecata

Ne-am frant in joc zadarnic noi sa scoatem luna plina

Ce vremuri, Doamne, ca-n povesti ne incantau odata…

De dorul lor doar gandul trist duios ne mai alina!



In hora ne-nvarteam zburand cu pasaruici fecioare

Traiam al tineretii basm si-al vietii fara moarte;

Nici ca gandeam cum poate fi acel ceva ce moare

Cand insine viata aveam sa dam lumii desarte!



Ca-ntr-un cosmar ne-am desteptat la traiul de apoi

Cand sarpele ispititor cu mar ne otravi

Atunci o bolta se parea c-ar fi cazut pe noi

Si nici iertare n-am cerut nainte de-a muri!



Visam ca vom zbura si-atunci in primitive stani

Adapostiti, dar Dumnezeu cercandu-ne-n ani grei

Ne-a aratat ca orisicat pe-acest pamant stapani

Vom sta, nu am putea aici vreodata sa fim zei!



Atat timp cat trupu-n lut mai vietuieste-nchis

Pana ce moartea de-un blestem il va salva mereu

Trai-vom doar dezamagiti de sarpele din vis

Mereu vegheati din cer, de sus, discret de-un Dumnezeu!