Poezie Ispitire si suspin

„Vai ce iute cade omul

Cand e vorba de pacat

Si se mira mult de cate

Rele peste el se-abat…



C-am cazut si eu ispitei

Prada ca orisice neam

Si din clipa ceea-ntruna

Somn, odihna nu mai am…"



Murmurand pierdut crestinul

In umila-i inchinare

Simte-ndata cum in taina

Sufletul din el tresare!



Undeva sta Ganditorul

Domn Iisus din Nazaret

Cu a Lui palma strapunsa

Fruntea-i mangaie incet



Ii sopteste plin de Slava

Ca o adiere lin:

„Lasa-Ma pe mine astazi

In locul tau sa suspin!"



Auzind vorbele-acestea

Lacrimi si mai multe-i curg

Robului cu fata arsa

Cum e soarele-n amurg…



Nu mai stie biet sarmanul

Doua vorbe sa mai lege

Prea surprins ca sta de vorba

Chiar cu-al Mantuirii Rege!



„Eu te iert, crestine draga,

C-ai iertat si tu pe multi

De saraci vad ca ti-e mila

Iar porunca mi-o asculti!"



„Si daca gresi-voi iarasi?"

Zise Domnul: „Fiul meu,

Ispitirea de credinta

E tot de la Dumnezeu!



Nu-i om fara de prihana

Sau cu timpul ai uitat

Ca aceasta lume insasi

S-a nascut dintr-un pacat?"



„- Ce folos atunci, Iisuse,

Sa gresesc la nesfarsit!..."

„- E o lupta si-o castiga

Cel ce se vrea mantuit!



Cu cat vina-i tot mai mare

Asa-i si-al caintei chin

Si un zbor spre ceruri nalte

Ti-e orice umil suspin!"



Vai ce iute cade omul

Chiar si-n cel mai greu pacat

Dar mai iute de suspina

De Iisus el e iertat!