Poezie Doua cuie

N-au fost de-ajuns doua cuie sub priviri de hoti

In strigatul multimii pierduta.

N-au fost de-ajuns patru cuie

Sa sape-n inima Mariei genunchiul crucii

Cu tot cu mangaierea ieslei in lacrimi de magi.



N-a fost de ajuns coroana de spini

Sa-mi spele-n val suspinul asteptarii

Cu plans ce-avea sa doara,

Cu buze de otet sa ne adape setea…

Amurg in care tot El sfarsind sa-nceapa iarasi,

Samanta de urmasi spalati cu voaluri albe.



N-au fost de ajuns pocnete de bice

Sa nu-si plece genunchii ca sa cheme

Douasprezece legiuni de ingeri.

Pe-obrazul lacrimii incepuse sa inece

Nisip cu boabe de pacate

Si-n a uitarii mare crucea sa le sigileze.



N-au fost de-ajuns capetenii

Sa poata sugruma tacerea,

Ce cant va izvori odata

Cand lumea o s-o judece,

Iar noi, Mireasa-n pragul rapirii

Pe norii ce-n albastru alta data,

Cuptoare ce acoperi seninul binecuvantarii,

Vor fi atunci covoare de rasete

Caci ne vom strange Mirele in brate.