Poezie Minunea mea

Doamne, orisicine s-ar spune

Esti grozav de mult minune

Cum stii Tu sa dai placere

Dupa umbra de durere...

Colos sufletului meu,

Dupa moarte - inviere,

Dupa ploaie - curcubeu!



Cum ma plang - copil de Zeu

Stand c-obrazul ars de soare

Iar cu fruntea-n alizeu,

Iar cu pletele in vant.

Si-n moment de usurare.



Ce placere sa Iti fiu!

Ce placere sa imi fii!

Efemer pe-ntins pustiu,

Printr-o lume trecatoare

Sa Te am si sa Te stiu

Partea mea din Vesnicii!

Ce placere sa imi fii!



Stai in scancet de-nceput

Si in zambet de copii.

mare esti, orice s-ar spune

Ca si Tine n-am avut

Vreo placere, vreo minune.



Te iubesc Stapan al meu.

Ce ciudat imi pari, ce sumbru

Dar prin Tine ma preumblu

Cautand cu drag iubire,

Cautand franturi de cer:

Sansa de-ndumnezeire.



Te iubesc orice-ar fi fost

Caci in Tine aflu Viata

Si in Viata-mi aflu rost!



Si in spatiu si in timpuri

Esti Etern in dimensiune

Te iubesc, fara cuvinte,

Ca pe frate, pe Parinte,

Ca pe sfanta mea minune.