Poezie Va fi o pricina de bucurie

(Isaia 53)

Cine a crezut ce se vestise

Cine a ştiut ce Dumnezeu promise

El a crescut ’naintea Lui

Şi după placul Domnului

Odraslă slabă şi bărbat

Lăstar dintr-un pământ uscat

N-avea frumuseţe, strălucire

S-atragă înspre El privire

Dispreţuit şi părăsit

Cu suferinţa obişnuit

OM al durerii se mai cheamă

Şi noi nu L-am băgat în seamă

Totuşi suferinţa ne-a purtat

Durerea noastră a luat

Şi noi am crezut că-I pedepsit

Lovit de Dumnezeu, smerit

Dar El, Isus ce-a fost dat

Străpuns a fost pentru păcat

Zdrobit pentru a noastră fărdelege

Şi pus să reînnoiască orice lege

Pedeapsa care dă pace

Căzut-a peste EL. Nu zace

Prin rana Lui creştini voi fiţi

Prin rana Lui tămăduiţi

Noi rătăceam ca nişte oi

Dar Domnul ne-a adus înapoi

Asupra Lui căzu nelegiuire

Cu toate că de sus avea sfinţire

Şi când a fost El chinuit

Nu a deschis gura, n-a vorbit

Ca un miel e socotit

Ce-l duci la măcelărit.

A fost luat prin apăsare

Dar cine de atunci a dat crezare?

Cine-a crezut că e lovit de moarte

Şi pus păcatul să ni-l poarte?

Groapa sau mormântul spus

Între răi El a fost pus

La un loc cu cel bogat

Făr’ să fie vinovat

Domnul a găsit aşa

Suferinţa să I-o dea

Dar, după ce jertfă-I dat

Pentru orişice păcat

Multe zile va trăi

Lucrul sfânt va propăşi

Va vedea ai Lui urmaşi

Urmându-I pe sfinţii paşi

Rodul muncii-Şi va vedea

Şi atunci S-o înviora

Suflete va transforma

Păcatul va îndepărta

De aceea partea Lui

Este partea Domnului.

Numărul Lui a fost pus

La un loc cu cei de sus

Pentru că El s-a rugat

Pentru cel ce-i vinovat

Pentru că viaţa Şi-a dat

Pentru orişice păcat.