Poezie Urare...

Mireasă scumpă, Mire drag,

am vrut s-aştern şi eu, voioasă,

pe-al căsniciei voastre prag,

urarea cea mai călduroasă.





Şi-am întrebat din zori pe-oricine,

pe crini, pe nuferi: Ce să spun?

Ce gânduri bune să le-adun?

Şi ce urări din zări senine?





Un trandafir m-a agăţat

şi, fără să mai dea bineţe,

mi-a zis: -Urează frumuseţe!...





Pe vale, firele de grâu,

crescute-n brazdele de plug,

mi-au zis: -Urează-le belşug!

Să fie casa veşnic plină,

precum e sacul de făină.





Apoi, în cale, un bujor

cu chip aprins mi-a zis: -O, frate!

Ce vrea tot omul? Sănătate!

Urează-le, aşa zic eu,

să aibă chipul ca al meu!





Mai sus, pe-o coastă, un stejar

îmi zise grav: -Sunt de părere

să le urezi atât: putere!





Şi-apoi, din viţa cea de vie,

doi struguri chihlimbari

mi-au zis: -Urează bucurii!





Dar m-am oprit şi la furnică.

Vreţi să vă spun ce-a zis? Mi-e frică...

A zis: -Urarea ta să fie



Atâta numai: hărnicie!





Şi cum stăteam aşa pe gânduri...

(să spun cumva tot şiru-ntreg?...

sau numai una să aleg?...)

deodată, mai de către seară,

doi porumbei de nea zburară

din ceru-albastru către mine

când coborând în serpentine,

când iar urcând în joc duios.

Apoi veniră tot mai jos

şi, după cercuri fără număr,

s-au aşezat încet pe umăr,

ca să-mi şoptească la ureche:





-Am fost trimişi din cer, pereche,

cu-acest cuvânt de la Isus:

”Pentru mireasă, pentru mire,

un singur lucru ai de spus:



Iubire!“