Poezie Un suspin

— Un suspin adânc Mă prinde

şi vă spun cu-atâta greu:

Unul dintre voi Mă vinde.

— Doamne, nu cumva sunt eu?



— Iată ceasul suferinţei.

Voi să vă rugaţi mereu.

Însă vai de cel cu-arginţii!

— Doamne, nu cumva sunt eu?



— Voi sunteţi ca piatra rară.

Numai unu-i asmodeu,

suflet rânduit să piară.

— Doamne, nu cumva sunt eu?



— Voi aveţi comori bogate.

Însă el, vrăjmaşul Meu,

astăzi le-a pierdut pe toate.

— Doamne, nu cumva sunt eu?



Astfel în amurgul rece

murmura Isus cu greu.

Şi spuneau toţi doisprezece:

— Doamne, nu cumva sunt eu?



Deci şi noi, când El ne spune

că-ntre noi e-un fariseu,

să şoptim în rugăciune:

— Doamne, nu cumva sunt eu?