Poezie Suflare este omul

Suflare este omul

Ca umbra pe pământ

Ca nor se risipeşte

Viaţa şi-a lui gând.



Comori dacă ar strânge

De el s-ar frământa

Nimic nu sunt ‘nainte

Doamne ‘naintea Ta.



Sunt ca şi o lăcustă

Aşa de izgonit

O, Doamne, mă ajută

De ce m-ai părăsit?



Sufletul meu suspină

La Tine mâna întind

Aştept raza-Ţi senină

Să pot să Te cuprind.



Călăuzeşte-mi calea

Fii Doamne adăpost

Tu să îmi faci cărarea

În viaţa mea cu rost.