Poezie Sub osândă

Neclintită-i veşnicia.

Domnul şi-a aprins mânia.

Între om şi Cel ce-i slava,

Stă păcatul, stă otrava.



Uite, cerul zăvorât e!

Cine poate spune câte

Veacuri, astfel, o să-şi verse

Taina-n mări de vremi neşterse?



Şarpele tot dă târcoale

Conştiinţei, s-o răscoale —

Şi necazul, ca o ceaţă,

Muşcă din întâia viaţă.



Nu-i scăpare. Heruvimii

Stau de strajă înălţimii,

Fulgerând spre largul zării

Săbiile răzbunării.



Unde să-ţi apleci, zdrobită,

Inima nepocăită?

O lumină tristă-mbracă

Om şi ţarină săracă...