Poezie Statornicie (3)

„Cei ce se încred în Domnul sunt ca muntele Sionului care nu se clatină“

(Psalmul 125).



I



Câte valuri vin să-ncerce

Omul pe a sa cărare!

Dacă nu ar fi statornic,

Prad-ar fi pentru pierzare.



Câte vorbe, câte fapte,

Câte linguşiri în faţă,

Câți făţarnici nu-şi dau mâna

Să te-ngroape cu viaţă!



Orice-ar fi, rămâi statornic!

Gânditor la ce-o să fie

Când Isus, slăvitul Mire,

Sus pe nori are să vie.



Cum, în lumea asta mare

Transformaţi într-o clipire,

Credincioşii cei statornici

Sunt răpiţi în nemurire!



Fii statornic în CREDINȚĂ,

Hotărât fii, blând în toate,

Chiar şi-atunci când fraţi sau prieteni

Peste faţă te vor bate.



O credinţă încercată

Aur scump se dovedeşte.

Şi acum ca-ntotdeauna

Doar credinţa biruieşte!



Fii statornic în credinţă,

Nu uita, e o virtute!

Lasă bine să-ţi sfârșească

Lucrurile începute.



De-ai avea credinţa mică

Cât muştarul în grăunte

Ține-o-n suflet, fii statornic

Poţi muta cu ea un munte.



Căci puterea din credinţă

N-are-n lume-asemănare,

Şi statornic e acela

Ce-a primit-o şi o are.



Cine nu cunoaşte oare

Secolul de biruinţă

Creştinismu-n jertfe sfinte

Dăruite din credinţă!



Fiare, lanţuri, suferinţe,

Rug în flăcări, martirajul!

Toate n-au putut răpune

Nici credinţa, nici curajul!



II



Fii statornic în NĂDEJDE

Neclintit rămâi aproape,

Chiar de ai prilejul astăzi

Lacrimi să îngropi în pleoape.



Se vor şterge toate-acestea,

E nădejdea, ea ne spune,

Vor veni în viaţa noastră

După plâns şi zile bune.



Şi de n-ar fi fost nădejdea

Ancora strălucitoare,

Câte suflete n-ar scoate

Gemete îngrozitoare.



Câte feţe n-ar fi triste,

Câți răpuşi în lupte grele,

Câte frunţi n-ar sta plecate

Cu privirile-n podele!



Dacă n-ar fi fost nădejdea

Fruntea sus a ne-o menţine,

Câți din noi n-ar avea astăzi

Inimile în suspine!



Fără picul de speranţă

Ce renaşte la iuţeală,

Câți la început de cale

N-ar cădea de oboseală?!



De aceea, fii statornic,

Ai nădejde totdeauna,

Şi când marea-i liniştită,

Şi când vâjâie furtuna.



Ancorat la ţărmuri sfinte

Sufletul mereu să-ţi fie.

Nu uita, portul vieţii

Nu-i aici, e-n veşnicie.



III



Fii statornic în IUBIRE,

Plin de dragoste fii, frate;

Ştii – iubirea jertfitoare

Este mai presus de toate!



De aceea, niciodată

Nu lăsa iubirea stinsă!

Ţine-o-n inimă curată,

Ţine-o vie, mai aprinsă!



Fii statornic şi iubeşte

Şi pe cel ce nu-ţi vrea bine,

Chiar dacă te biciuieşte

Dragoste să vadă-n tine!



Chiar dacă te sfredeleşte

Cu priviri ucigătoare,

Fii statornic şi iubeşte,

Dragostea-i biruitoare!



Fii statornic în iubire,

Căci pe plaiurile sfinte

Răsplătită-i, în mărire,

Roada dragostei fierbinte!



Iar de nu rămâi statornic

Când o încercare vine,

Ai rămas un om datornic

Împlinirilor divine!



Ia aminte la Cuvântul

Sfintelor Scripturi, ce spune,

Că nimica nu e omul

Fără dragoste în lume!



Daruri, ştiinţă şi credinţă

Şi voinţă de jertfire

Au valoare-n pocăinţă

Pe suportul de iubire!



Dragostea nepieritoare

Nu cunoaşte despărţire

Nici pe culmi înfloritoare,

Nici prin văi în coborâre!



Duhul Sfânt rodeşte-ntruna

Dragostea mereu curată,

Pentru cel ce totdeauna

Are mintea luminată.



Credincioşi în chip statornic

Şi-n nădejde şi-n iubire,

Într-un zel cu suflet dornic,

Să ne facem pregătire.



IV



Fii statornic în CREDINȚĂ!

Stai prin harul Domnului

Neclintit, cum se prezintă

Muntele Sionului!



Fii statornic în NĂDEJDE!

Ancorează prin ea sus!

N-a rămas nicicând datornic

Regele ceresc – Isus!



Fii statornic în IUBIRE!

Veşnică e dragostea.

Haina de neprihănire

Pentru clipa de răpire

O lucrezi numai prin Ea.