Poezie SingurăVizualizări: 251
Scrisa: miercuri, 31 octombrie 2012 la 11:49:56 BBCode: [url=/poezie/id/21763-singur]Singură[/url]
Singură trec printre ape
Singură, singură iară
Ochiul luminii aproape
Plânge cu lacrimi de ceară.
Singură stau lângă mare
Singură, singură-n rugă
Stau lângă-un capăt de zare
Zarea-i pornită să fugă.
Singură stau lângă Tine
Mâinile-s aripi tăcute
Cad în departe străine
Stele de lut desfăcute.
Singură vin să Te caut
Singură-aştept şi mă doare
Cântă departe un flaut
Cântă cu mine şi moare...
(12.12.2003)
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primToată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire. ( 2 Timotei 3:16 )