Poezie Prinos

Mi-ai spus „Vino”, odată, în viaţă...

Pe-atunci umblam prin hăţişuri şi ceaţă,

Cu ochii bolnavi, căutând

Himere ce-n lume se vând...



Mi-ai spus „Vino”, cu-ndemnul Iubirii —

Şi pe cărările mele au înflorit trandafirii,

Iar cerul, odinioară sticlos,

(O, cerul neîndurător şi închis)

A coborât până jos,

Lângă rădăcina omenescului vis.



Mi-ai spus „Vino”, odată...

Şi de-atunci toată inima, toată,

Izbăvită, Isuse, din moarte,

Până la capăt ar vrea să Te poarte.

Cum îşi poartă-n corolă o floare

Raza eternului soare...