Poezie Prin credinţă

Cum să fac, Te-ntreb, să nu mai plâng

Să Te văd, o, Doamne, lângă mine

Frunzele s-au scuturat în crâng

Şi-au plecat apoi să Ţi se-nchine.



Am rămas cu arborii golaşi

Fără frunze, fără de veştminte,

Am rămas cu urmele de paşi

Înşirate spre luare-aminte



Le-am citit cu sufletul flămând

Bâjbâiam cu mâinile pe ele,

Mi-au deschis în inima şi-n gând

O potecă dincolo de stele.



Dincolo de stele am ajuns,

Dincolo de-a cerului zidire,

Duhul de lumină m-a pătruns

Şi mi-a dat un duh de nemurire.



Îngerii zburau în jurul meu

Se-nchinau şi Te slăveau întruna

Şi erai acolo, Dumnezeu,

Te-am văzut când mi-ai întins cununa.



Adiere molcomă de vânt,

Fără chip şi totuşi o fiinţă,

Îmi lăsasem trupul pe pământ

Şi primisem altul prin credinţă.



Abur fără formă, însa viu,

Întrupat cum n-a mai fost vreodată,

Şi-am ştiut, o, Doamne, ca Te ştiu,

C-am mai stat în casa Ta odată.



După chipul şi din duhul Tău

Mi-ai făcut şi mi-ai crescut fiinţa,

Mi-ai zidit un univers din hău

Şi i-ai pus ca pecete CREDINŢA.



Amin!