Poezie Plângerile lui Ieremia

Eu sunt acela ce-a văzut

Durerea, ca şi suferinţa

Când cu nuiaua mi-a bătut

Şi cu urgia Lui fiinţa.



În întuneric m-a mânat,

M-a dus departe de lumină

Doar împotriva mea a stat

Şi numai eu am fost de vină...



Întreaga noapte-ntreaga zi

M-a tot ţinut sub apăsare

Să nu mai pot nădăjdui

Că voi scăpa din închisoare.



În lanţuri m-a legat apoi

Să-mi ardă carnea de durere

Să gem plângând cu ochii goi

Şi ajutor să nu pot cere.



M-a-nchis în spaimă şi în frig,

Un zid a pus să mă-nconjoare

Şi ca să nu mai pot să strig

M-a rătăcit şi pe cărare.



Degeaba-aş încerca să-I spun

Că rugăciunea n-o primeşte

Şi Dumnezeul meu cel bun

E ca un leu ce mă pândeşte.



Pa vârf de munţi m-a prigonit

Şi-a-nfipt săgeţile în mine

M-a pustiit, m-a nimicit,

M-a dat cu totul de ruşine.



Cu pietre dinţii mi-a sfărmat

O, Doamne, pacea, fericirea,

Pe toate Tu mi le-ai luat

Şi mi-ai desăvârşit pieirea.



Dar totuşi bunătatea Ta

Nu s-a sfârşit, nu-i dusă încă

Că Tu eşti, Doamne, partea mea

De moştenire şi o stâncă.



De adăpost când nu mai pot

Şi însetat vin şi n-am apă

Când mort mă vad şi mă socot

Tot Tu eşti Cel care mă scapă...



(15.06.2003)