Poezie Plafonare...

Păcatul cel mai răspândit e plafonarea

Şi lucrul doar la jumătate dus

Atunci când ţi se pune întrebarea

Şi când te mulţumeşte căutarea

Cuvântului prea ieftin ca răspuns.



Păcatul nu-i atunci când faţa-i tristă

Şi nici atunci când visele te dor

Ci numai dac-o faptă altruistă o faci de mântuială

Sau pentru nu ştiu care spectator.



Cumplit nu e când pierzi în mod total

Ci numai să te joci că ai învins

Şi nu-i ruşine să te zbaţi sub val

Şi nici să cazi în drumul tău spre mal

Ci e păcat să fii un luptător pretins.



Un lucru nu-i destul să fie început

Şi nici sfârşit aşa-ntr-o doară

Un zâmbet dacă-i numai de-mprumut

Iar bună-ziua sec şi abătut

E ca un mucegai căzut peste cămară.



Eroul doar pe jumătate nu-i erou

E doar un trădător de veşnicie

Şi numai noul lustruit nu este nou

Iar binele neterminat e rău

Ca şi atunci când eşti bogat pe datorie.



La Dumnezeu nu merge cu trişare

Şi nici cu sfinţi pe jumătate decăzuţi

Ori aşteptarea este aşteptare

Ori alergăm în alergare

În cerul Lui nu-i loc de prefăcuţi.



E timpul să ne plângă inima de dor

E vremea să cântam cu toată gura

Şi să trăim ca orice bun aşteptător

Cu ochii pironiţi la răsărit de nor

Iar El, venind, ne va plăti toată măsura.