Poezie Porumbiţe albe

Porumbiţe albe ca zăpada

din eternele grădini de sicomori,

voi mereu îmi înfloriţi arcada

cu ghirlănzi de raze şi ninsori.



Fermecat de zborul vostru-n soare,

gingaş, luminos şi înţelept,

v-am cuprins făptura sclipitoare

şi v-am strâns o clipă lângă piept.



Dar curând, voi oaspeţi de departe,

stol de flăcări şi de primăveri,

am lăsat ca vântul să vă poarte

către lumea-ntreagă, mesageri.



Orice dor curat ce-n piept zvâcneşte,

orice plâns pe buze fără grai,

mângâaţi-l voi hulubăreşte,

cu tot harul ciugulit în Rai!



Şi făcând pe urmă cale-ntoarsă,

stol de pace alb şi marmoreu,

duceţi, lângă lacrima cea ştearsă,

ramuri de măslin lui Dumnezeu...