Poezie Potopul

Doar nouri albi pe cerul

Senin întotdeauna,

Şi răsuflarea ierbii,

Şi-n orice noapte, luna.



Şi stelele mai limpezi,

Şi apele mai calme,

Şi Creatorul lumii

Ţinând pământu-n palme.



Chiar polii cei de gheață

Erau fierbinţi şi verzi,

Cu ierburi tropicale

În care să te pierzi.



Oceanele ascunse

Sub fragedul pământ,

Suflau din adâncime

Un abur cald pe vânt.



În dimineţi cristale,

Spre crângul plin de flori,

Se desfăcea lumina

În arcuri de culori.



Sclipeau bogat în munte

Şi-aproape-n orice loc,

Metale preţioase

Şi pietrele de foc.



Şi n-avea răni pământul,

Nici dune călătoare,

Şi nu era, ca astăzi,

Nici ploaie, nici ninsoare.



Creşteau cât chiparoşii

Ferigile şi jepii,

Coloşii dinozauri

Scoteau din valuri ţepii.



Bizonii, rinocerii

Şi marele mamut,

Sub cerul plin de păsări

Din vremuri ce-au trecut,



Se întâlneau acolo

Pe câmp şi lângă ape,

Să pască iarbă vie

Şi-apoi să se adape.