Poezie O nouă șansă (1)

Eu n-am știut, o Doamne,

Ce plan aveai cu viitorul meu.

Și-n viață mi-au trecut atâtea toamne,

Cu frunze multe, însă fără poame.

Și-n tot ce am făcut mă oglindeam doar eu.



Am început ca să-mi clădesc viața

Fără de plan și fără arhitect.

Eu am văzut doar suprafața

Fără să stau s-analizez substanța

Și fără să-mi fac grijă de proiect.



Și fiecare toamnă când venea,

Eu zidul îl priveam îngândurat.

Căci tot ce într-un an la viață se zidea

În timpul toamnei – parcă-n adins – se năruia.

N-aveam nimic când ajungeam la măsurat.



Dar într-o primăvară Te-ai oprit.

Un călător fără de frumusețe,

Cu ochii plini de milă m-ai privit

Părându-Ţi rău că totu-i năruit,

Soluții oferit-ai cu blândețe.



Eu n-am știut atunci că arhitectul

Ce-a proiectat pământ întreg cândva,

Stătea în fața mea și-mi oferea proiectul

Îmi da speranță. Îmi schimba prospectul.

Și-apoi din dragostea-I cerească îmi oferea.



Ți-am acceptat atunci oferta glorioasă.

Și totul în viața mea a fost schimbat.

Clădirea mea se-nalț-acum frumoasă.

Viața mea-i din nou aleasă.

Și-ntreg trecutul meu a fost iertat.



A fost o altă toamnă în acest an.

Și-atunci când am ajuns la măsurat,

Eu am văzut că totu-i după plan,

La ziduri n-am adăugat un ban,

Dar am avut un an cu mult mai binecuvântat.



De-L chemi pe El ca arhitect al vieții

Și după planul Lui tu îți conduci cărarea,

Tu vei vedea că sparge sloiul gheții.

Că-ți dă iertarea, sensul frumuseții,

Și-ți toarnă-n viață binecuvântarea.

Amin.