Poezie Omul II

(cugetare versificată)

“Ce capodoperă este omul

...Frumuseţea lumii!”

Shakespeare



Dă-ţi seama omule ce eşti,

Ca visul unei umbre pământeşti.

Ca pâinea caldă omul este

Dacă e bun şi locul îl sfinţeşte.



Ca o vioară-n lume omu-i dat

Şi merge când e încordat.

Când coardele viorii i-au căzut

Rămâne ca vioara-lemn tăcut. -



Şi ca un ghem de aţă omu-i dat,

Un ghem sunt clipele aici de stat

Ghem încâlcit ce trebuie descurcat,

Şi nu toţi să-l desfacă au apucat.



Şi-i dat mult lumea a nu privi;

Privind-o mult, n-o poate suferi

Şi omu-i bun atât cât e sărac

În bogăţii altfel oameni se fac.



Doreşti să şti caracterul în el pus,

Pune-l să stea un rang mai sus,

Şi vei vedea ce ascunde-n trup,

Căci deseori om pentru om e lup.



Pomul după roade îl cunoşti

Oameni după fapte buni sau proşti

Metalul după sunet poţi a şti

Şi omul când începe a vorbi.



El înfloreşte ca floarea în câmpie,

Sfârşitul zilelor însă nu-şi ştie

Zilele lui ca iarba-şi au tăiat,

Pe urmă oricare ai fi-tot eşti uitat. -



Cu ce se poate om să se mândrească

Atunci când viaţa este ca o iască?

Un trecător nu se poate mândrii cu avere,

Omul se poate; viaţa e trudă şi durere.