Poezie O rază de soare

O rază de soare, o rază

De lotca luminii purtată,

Veni într-o zi să mă vază

În lumea ce-o ţin încuiată,

În cosmosul meu cu lăcată...



Tronam peste false imperii

Ascunse în noaptea odăii...

Tronam peste răni şi mizerii,

Cinstind tâlhăria şi răii,

Străin de căldura Văpăii!



Dar iată, că-mi trece hotarul

Şuviţa de aur, discretă,

Săltându-şi cu sârg felinarul,

Să-mi tulbure mica planetă

Fantastica ei siluetă...



Şi raza, vâslind, se strecoară

Prin colţuri cu-amare iluzii,

Să-mi dărme, să-mi smulgă-ntr-o doară,

Sărmanele mele confuzii,

Ca vântul, pe câmp, cucuruzii!



Şi raza pluteşte, uşure,

Pătrunde-n adânc de abise

Şi-n mine pătrunde, să-mi fure

Comorile mele, închise

Nu-n viaţă, ci-n hârburi de vise…



Şi scoate şi dă la iveală:

Fantome, dorinţi costelive

Şi-a vieţii perfidă spoială,

Grămezi de rebuturi şi stive

De triste valori negative.



Şi-apar mucegaiuri, gunoaie,

În lumea ce-o ţin încuiată;

Şi lacrimi pornit-au şiroaie...

O, biata fiinţă ciudată!

O, cosmosul meu cu lăcată!



Deschide-ţi ferestrele toate

Şi scaldă-ţi în lacrimi, făptura.

Se poate, se poate, se poate

Să-nvingi deznădejdea şi ura!

Şi-n lacrimi purifică-ţi zgura…



Şi lacrima, caldă de-a pururi,

Aşeaz-o în inima-ţi plină

De-acum, cu râvnitele-azururi,

Să schimbe-n aleasă lumină

Un bulgăre searbăd de tină;



Şi-n beznă fii însuţi o rază

Purtată de lotca luminii,

Sfidând omeneasca emfază

Şi patosul sterp al ruşinii, —

Fii albul ce-l leagănă crinii,



Fii raza sublimului, raza

De slăvi şi minuni născătoare,

Ce stă ca o stâncă, la baza

Trăirii, fii raza de soare

Ce luptă şi-nvie, când moare!…