Poezie Omorul

Bate cu-a sa rază

Soarele-n amiază

Şi prin iarbă-şi lasă

Puntea de mătasă,

Prinsă toată-n cuie

Aurite. Suie

Pe sub verzi arcade

Liniştea; şi roade

Cariul răutăţii,

Rădăcina vieţii,

Floarea tinereţii...



Dând prinos naturii,

Inima pădurii

N-o auzi? Măsoară

Timpul care zboară…



Cain n-are pace.

Se frământă. Zace.

Faţa-i mohorâtă

Cată tot spre bâtă

Şi spre locul, unde

Zvonul greu pătrunde:

Loc retras, sălbatec,

Vatră de jăratec,

Loc de taină-n care

Abel, trei mioare

Zilnic le jertfeşte

Celui ce-l păzeşte...



— Uită, lasă ura

Caine! Arsura

Vindec-o prin rugă

Către cer! Îndrugă

Un cuvânt de slavă

Cel puţin! Bolnavă

N-are să-ţi mai fie

Mintea şi pustie; —

N-are să te fure

Şoaptele uşure,

Ci-ai să urci, cu fapta,

Până sus, pe treapta

Raiului...

— Degeaba!

Hai, găteşte-ţi treaba

Greu muncită mână,

Bulgăr de ţarină!

Sângele-n şiroaie

Ura să-ţi ogoaie,

Patima să-ţi frângă,

Arşiţa să-ţi stingă!...



Şi-a curs sânge. Sânge…

Cerul, parcă, plânge:

— A murit iubirea!

Plânge toată firea…

Unde-i mântuirea?...