Poezie Oricine iubeşte o floare

Oricine iubeşte o floare

e-aproape de-un sacru mister.

Oricine se-opreşte-n cărare

s-asculte un glas de izvoare

e-aproape,

aproape de cer...



Oricine iubeşte seninul,

când soarele urcă-n eter,

oricine-şi înalţă suspinul,

când licăre-n mare rubinul,

e-aproape,

aproape de cer...



Oricine pe munţii albaştri

priveşte granitul sever,

oricine pe căi de sihaştri,

străbate păduri de jugaştri,

e-aproape,

aproape de cer...



Dar cine-a primit îndurarea

din rănile blândului Miel,

acela e frate cu floarea,

cu râul, cu munţii, cu marea,

şi-oriunde îl duce cărare,

tot cerul,

tot cerul e-n el.