Poezie O, până când?...

De-atâta vreme-auzi şi tu chemarea

Spre ceruri, spre lumină şi spre rai,

Şi tot n-asculţi, nici plânsul, nici cântarea

Şi nu-ţi îndrepţi nici gândul, nici cărarea:

O, până când, o, până când mai stai?



Văzut-ai şi tu lucrurile care

Pe alţii mulţi i-au-ntors din calea rea,

Dar tu mereu rămâi în nepăsare,

În cea mai rea, în cea mai tristă stare.

O, până când, o, până când aşa?



O, tu cunoşti că moartea nu-i departe,

Că mergi spre focul iadului dintâi,

Şi totuşi tu rămâi pe căi deşarte,

Rămâi în foc, în chin, în plâns şi-n moarte!

O, până când, o, până când rămâi?



Tu ştii şi de la tine ce aşteaptă

De-atâta vreme şi astăzi Dumnezeu!

Cunoşti chemarea sfântă şi-nţeleaptă,

Cunoşti şi calea rea şi calea dreaptă:

O, până când, o, până când în rău?



A mai trecut un an din scurta-ţi viaţă

Şi-acesta-i poate ultimul ce-l ai.

O, smulge-te din neagra nopţii ceaţă,

O, rupe-ţi vălul negru de pe faţă:

O, până când, o, până când mai stai?



Curând solia morţii-o să te cheme

Răsplata cea de veci ca să ţi-o iei.

E vremea hotărârilor supreme,

E azi a mântuirii tale vreme!

O, până când, o, până când nu vrei?...