Poezie Nuiaua

„...Orice pedeapsa... aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roadă dătătoare de pace a neprihăniri.” (Evrei 12:11)



Mi-s ochii — ape moarte...

O, Doamne, cer pedeapsa!

Păcătuit-am, foarte,

Cu inima şi coapsa!



Sfidând învăţătura

Şi profanând Altarul,

Băui, din fugă, ura —

Gonii, din mine, Harul...



Mă năruie povara!

Păcatul mi-este geamăn!

Încearcă-mă cu para

Durerii fără seamăn!



Topeşte-mi zgura vieţii

Şi sufletul, topeşte-l!

Dă foc la toţi scaieţii,

Adâncul înnoieşte-l.



Să ardă-n vălvătaie

Trufaşa mea fiinţă,

C-am vrut să fac din paie

Un turn de biruinţă!



O, Doamne, uite palma!

Dezmiard-o cu nuiaua!

Cel ce rosti sudalma

Vrea alb să-l faci ca neaua.