Poezie Nimic nu-i mai frumos pe lume

Nimic nu-i mai frumos pe lume,

Nimic nici mai statornic nu-i

Ca bucuria muncii sfinte

Ca rodul strâns la vremea lui.



Când Dumnezeu ca un Prieten

Veghează peste cortul tău

Cine-ar putea să te-ameninţe

Şi ce-ar putea să-ţi facă rău?



Când cel nenorocit se roagă

Spre binecuvântarea ta

Cine-ar putea s-o-ndepărteze

Ca Dumnezeu să nu ţi-o dea?



Când orbului îi eşti vedere

Şi şchiopului îi eşti picior

Când eşti orfanului părinte

Şi slabului ocrotitor.



Când ţi-e cuvântul tău ca roua

Când eşti ca ploaia aşteptat,

Nimic nu-i mai frumos ca urma

Ce-o lasă pasul tău curat.



Atunci lumina ta va creşte

Ca soarele spre-al zilei miez,

Atunci pe-ai tăi crescând şi-n număr

Şi-n vrednicie ai să-i vezi.



Atunci urcuşul vieţii tale

Va fi ca drumul cel uşor

Încununat cu bucurie

Spre-un drept şi singur viitor.



Atunci prin tine-mbogățire

Mulţimi în veac te vor cinsti

Şi cine-ar ştii în veşnicie

Pe cât întins vei străluci!