Poezie Mi-am cusut

Iov 15:15-22,17:1-10

Mi-am cusut apoi un sac de piele

Şi ţărâna-n pleoape mi s-a pus

Umbra morţii-apasă peste ele

Plânsul mult aproape m-a răpus.



Totuşi n-am făcut nici o greşeală

Fără şovăire-am fost în paşi...

Sângele să-mi iasă la iveala

Azi, te rog, pământule, să-l laşi.



Vaietele mele să răsune

Până-n zare, dincolo de ea

Am în cer un martor ce va spune

Tuturora de durerea mea.



Prietenii îi ştiu că râd de mine

Dar mă rog plângând la Dumnezeu,

Fă dreptate omului la Tine,

Fă-mi dreptate-n faţa lor mai vreu.



Anii mi se scurg spre nefiinţa,

Doar un lucru vin să Te mai rog,

Să mă-ntorc nu-mi este cu putinţă,

Pune-Te-naintea Ta zălog.



Pentru mine, Doamne, nu Te-ascunde -

Am răbdat batjocuri, suferinţi -

Altfel cine ar putea răspunde

Pentru mine astăzi între sfinţi?...



Când mă prinde jalea ca-ntr-un cleşte

Cei făr’ de prihană-s împietriţi,

Totuşi cel curat se întăreşte

Însă prieteni, prieteni, voi veniţi.



Să v-arat că înţelept nu este

Unul printre voi, ce, de-au murit

Toate-acele planuri de poveste

Ce cu-atâta drag le-am făurit?...



Şi mai spuneţi noaptea că-i lumină

Când e întuneric şi nimic...

Locuinţa morţilor să vină

O aştept, culcuşul să-mi ridic.



Şi când gropii-i strig fără de teamă:

"Tu eşti, groapă, astăzi, tatăl meu,

Viermilor îmi sunteţi soră, mamă

Unde mi-e nădejdea, Dumnezeu?...



Cu nădejdea azi mă iau de mână,

Care este azi nădejdea mea?

Când cu ea ne ducem în ţărână,

Cine-n lumea asta va vedea?...



Amin!