Poezie Mărturisire

Te-ai aplecat asupra mea, Isuse,

Din ceruri pentru mine ai venit

La glasul Tău s-au depărtat supuse

Durerile din trupul chinuit



Ai desenat căsuţe - cinci la număr -

Cu mâna ta pe trup le-ai desenat

Şi cu blândeţe m-ai atins pe umăr

Şi mi-ai şoptit: întinde-te în pat.



Rămâi în ascultare şi tăcere,

Nu te mişca, la tine-am fost trimis

Da Tatăl Meu să-ţi dăruiesc putere...

Şi n-am ştiut de-s trează sau e vis.



Din mâna Ta în liniştea deplină

În timp ce Te simţeam la capul meu

Au izvorât izvoare de lumină -

Nu bănuiam că Tu eşti Dumnezeu...



Nu-nţelegeam, nu pricepeam nimica,

Doar o căldura-n trup se legăna,

Simţeam cum dintre paturi mă ridica -

Şi tot n-am înţeles puterea Ta.



Şi cum să cred că dintre-atâtea sute

De suferinzi, Tu Te-ai oprit, Isus,

La patul meu zicându-mi: Scoală! Du-te!-

Şi m-am sculat, Isuse şi m-am dus...



N-am ascultat de nimeni, niciodată

Dar glasul Tău l-am ascultat atunci,

Am înţeles că am în cer un Tată

Şi ca şi eu sunt unul dintre prunci.



Şi de-mi va spune: Du-te!- mă voi duce

La margine de ceruri şi pământ

Iar când Isus m-a înviat pe cruce

Am înţeles că viaţa-nseamnă SFÂNT...



Amin!