Poezie Mare este Domnul

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 200
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/21900-mare-este-domnul]Mare este Domnul[/url]

Psalm 48 Mare este Domnul, laude Îi cânt

Mare este Domnul în cetatea mare

Care stă pe munte, Muntele cel sfânt

Bucuria lumii, loc de închinare.



Înspre miazănoapte e lumina ei,

Împăratul nostru şi-a ales-o casă,

Turnul de scăpare este pentru cei

Ce se-ncred în Dânsul lumea când o lasă.



Iată ca-mpăraţii toţi s-au adunat

Au privit-o-n silă cum priveşti o slugă

Însă o durere când i-a apucat

S-au privit cu spaima şi s-au pus pe fugă.



I-ai bătut cu vântul cel din răsărit,

Cu durerea celei care sta să nască

Tocmai cum din vremuri fost-am auzit

S-a-ntâmplat ca Domnul să Se proslăvească.



Doamn-n veşnicie toate le-ai supus

Numele şi slava fă-le să răsune

Dincolo de mare şi de cer mai sus

Dumnezeul nostru imn şi rugăciune.



Sfântul munte strigă plin de bucurii

Vesele sunt toate a lui Iuda fiice

Când cu judecată dreaptă temelii

Pui Cetăţii Tale ca să se ridice.



Să se-ntindă faima-i dincolo de nori,

Cercetaţi palate, turnuri în lumină

Să-L vedeţi pe Domnul îmbrăcaţi în flori

Să-L vestiţi pe Domnul celor ce-or să vină...



(30.05.2003)
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Mare este Domnul | Salvatorul.ro
meniu prim
Dumnezeu este dragoste