Poezie Leucemia... în domeniul spiritual

(După ce fetiţa mea a fost vindecată de leucemie în 1989, prin bunătatea lui Dumnezeu, am găsit această adaptare spirituală a încercării.)



Multe trece omu-n viaţă - şi mai rele, şi mai bune,

După cum i-e scris de Domnul când este trimis pe lume.



Se făcu în scursul vremii să îmi poposească-n casă

Musafirul care este peste tot la el acasă,

Şi-mi aduse paşaportul fiicei mele de 3 ani,

Care mi-o dăduse Domnul, după cei trei băietani.

Boala când în om pătrunde, nu vorbeşte un cuvânt,

Ci se luptă să-l coboare cât mai grabnic în pământ.

Zdruncinat profund de vestea bolii de leucemie,

L-am rugat atunci pe doctor să-mi explice-un pic şi mie.

Când spunea că boala asta nu-i microb neapărat,

Ci-s celule bune care se-nmulţesc necontrolat.

Am strigat cu-o scânteiere de speranţă în privire:

"Dacă sunt celule bune, ce e rău într-o-nmulţire?"

El mi-a spus: "Problema nu e că sunt bune sau sunt rele,

Ci de unde-şi iau comanda: de la trup sau de la ele.

Ele negreşit sunt bune; dar atunci când se-nmulţesc

Fără să mai ţină seama de comanda ce primesc,

Vor împiedica procesul ciclic de oxigenare,

Prin modificarea ratei înmulţirii celulare.

Nu-i nici pe departe vorba de microbi sau c-ar fi rele,

Ci n-ascultă organismul căruia aparţin ele".



Medicul tăcu o clipă. Şi atunci l-am întrebat:

"Spune-mi, doctore, nu este nicio şansă de scăpat?"

"O, ba da - răspunse dânsul -, e un procedeu prin care

Omorâm pe răzvrătite, adică pe-acelea care

S-au înstrăinat de sursa de-unde viaţa le parvine,

Şi se înmulţesc de-a valma, fiecare cum le vine."

"Doctore, i-am zis eu iară, cum se poate-aşa ceva,

Să omori celulă vie, fără niciun rău în ea?"

Mă privi atent maestrul, şi-n răspunsul ce mi-a dat

Am găsit o-nvăţătură foarte demnă de-ascultat.

Mi-arăta el că celula care-ascultă de-a ei voie,

Ignorând să se supună la a trupului nevoie,

Nu mai are viaţă-n sine, căci când îşi dispreţuieşte

Voia trupului din care seva vieţii îşi primeşte,

Singură se sinucide, căci când trupu-şi neglijează,

Trupul moare, iar cu el şi celula încetează.

"De aceea - îmi spunea doctoru-n continuare,

Orişicât de plină este o celulă de vigoare,

Dacă nu ascultă trupul ce-i dă viaţă şi putere,

O omor, căci moartă este când trăieşte propria-i vrere."



Medicu-şi luă dosarul ca să meargă mai departe.

Eu-am rămas purtat de gânduri, la Ioan din Sfânta Carte,

Unde zice-Nvăţătorul: "În Mine de nu rodiţi,

Sunteţi scoşi, tăiaţi afară, şi apoi de foc topiţi".



*



Vai, noi cel mai mult în viaţă ne gândim la rău şi bine

Însă-aproape niciodată la sursa din care vine.

Zic că dacă nu fac rele, adică niciun păcat,

Pot să-nu satisfac în voie orice voie, orice plac.

Astăzi aflu cu mirare că-ntrebarea nu se pune

Dacă-n ce fac e vreun bine sau este vreun rău anume;

Nici în slujba pentru Domnul nu se pune întrebare

Dacă este rău sau bine, ci atât: e-n ascultare?

Nu ne spune chiar Scriptura că în vremea cea din urmă

Vor veni unii la Domnul, pretinzând că sunt din turmă

Şi vor zice: "Doamne, Doamne, noi am predicat Cuvântul

Şi-am făcut minuni şi semne, de-am uimit întreg pământul!"

Dar ce le răspunde Domnul? El le spune: "Blestemaţi!

Niciodată-n viaţa voastră nu v-am cunoscut. Plecaţi!"

Vai, dar cum? E rău să predici Cuvântul lui Dumnezeu

Şi să faci minuni şi semne, ba chiar în Numele Său?

Da, chiar cea mai sfântă slujbă, dacă nu-i din ascultare,

Te transformă în celulă de cancer aducătoare.

Doamne, vreau ca de acuma să nu mă mai liniştesc

Sprijinindu-mă pe fapte, ci la Tine să privesc.

Căci şi Tu ca om aicea, când trăiai jos pe pământ,

Nu făceai decât atâta - ce vedeai pe Tatăl Sfânt.

Când Te-ai dezbrăcat de slavă, ca să Te îmbraci cu mine,

N-a fost temerea de rău care Te-a mânat pe Tine,

Ci nesăţioasa foame, ce Te-a stăpânit mereu,

Să-mplineşti voinţa sfântă a Tatălui Dumnezeu.

Doamne, viaţa ce-mi rămâne nu mai vreau să o trăiesc

Doar punându-mi întrebarea cum să nu păcătuiesc.

Ci vreau fiecare clipă s-o trăiesc direct din Tine,

Şi atunci cu siguranţă că tot ce-am să fac e bine.

Nu vreau să-mi mai cheltui banii nici pe rău, dar nici pe bine,

Ci doar în ce-Ţi place Ţie. Nu-i am oare de la Tine?

Şi de-acuma înainte vreau ca-n tot ce cheltuiesc

Să nu mă intereseze doar să nu păcătuiesc.

Căci şi Tu, din ceruri încă, pe când Tatăl Te-a rugat

Să vii jos să mă răscumperi din pierzare şi păcat,

Nu Ţi-ai făcut socoteala dacă este rău sau bine,

Ci-ai zis: "Tată, Mă voi duce, căci Eu te iubesc pe Tine".

De aceea, sănătate, timp, avere, tot ce sunt

Vreau să fie cheltuite numai după-al Tău Cuvânt.

Nu vreau să mai fac de-acuma nici un lucrul mic, nici mare,

Decât ce-i venit din Tine şi de Tine-n ascultare.