Poezie Lecţie de armonie

"Nepoate,

cică-ntr-o orchestră

(fiind ea cam dezacordată,

cum se întâmplă câteodată...)

în pauză porni taifasul.

- Eu sunt nemulţumit profund,

vorbi întâiul contrabasul.

Dreptate-n lumea asta nu-i!

Poftim: vioara, cât un pui!

Şi ea, în frunte;

eu, la fund!



- Eu, ce să spun?

sări un flaut cu-aroganţă.

Eu, descendent fără-ndoială

din prima sculă muzicală,

sunt pus, aşa, doar ca nuanţă...

Se mai aude oare tonul

când sare bubuind trombonul?

- Dar eu? sări şi orga-n toi.

Eu sunt şi flaut, şi oboi,

şi corn, şi trâmbiţă de-aramă,

şi violină, şi cimpoi

şi totuşi, cum vedeţi şi voi,

m-au pus la zid ca pe-o infamă!



Şi se făcu un tărăboi!

Sări şi talgerul deodată..."

"Bunicule",

vorbi nepotul

"mă tem că... prea e gogonată..."



"Nepoate...

e şi nu-i.

Poveste...

Dar ia încearcă să străbaţi,

să vezi ce-nvăţătură este!"



MORALA?

De, să mă ierţi...

Dar trist e când se dă de veste

că fraţii... uită că sunt fraţi.