Poezie La geamul fulguit

La geamul fulguit şi trist

Trimis-am gândul să-ţi colinde.

L-auzi cântându-ţi despre Christ?

Aprinde candela, aprinde

Şi-ncearcă-n braţe a-l cuprinde

Şi-o mână caldă îi întinde

Şi tulburi ape de-ametist...



Hai, Velerim şi Lerui-Ler,

Flori dalbe, flori de măr prea sfinte,

Prin mari troiene şi prin ger

Am răzbătut cu dor fierbinte,

Să-ţi spun, soţia mea cuminte,

Că şi-n aducerile-aminte

Poţi cuibări întregul cer.



Să-ţi spun, cum îţi spuneam cândva,

De-un ursuleţ şi-o zveltă ciută,

De-un gândăcel şi-un ciob de stea;

Să-ţi spun, în zvon de alăută,

Iubirea mea neprefăcută,

Crescută-n temniţă, crescută

Din inima şi carnea mea.



La geamul fulguit, în zori,

Trimis-am dorul meu să-ţi bată:

- Primiţi, primiţi colindători?

Iar tu de geam apropiată,

Asculţi cântarea minunată,

Plângându-mi viaţa mea legată

Şi anii scurşi prin închisori...