Poezie Istoria lui Iosif

Cunoaşteţi voi, copii, povestea

Cu băieţelul cel cuminte,

Cu fraţii lui mânjiţi de sânge,

Invidioşi şi fără minte?



Aţi auzit cumva de-un tată

Albit de griji în cortul său?

Un tată bun cu toţi copiii

Ce seamănă cu Dumnezeu?



Aţi învăţat despre vânzare

Despre cămile şi arginţi?

De Ruben, Simeon şi Iuda

De Iosif, floare între sfinți?



Icoană vie a fost Iosif,

A lui Isus, smeritul Miel.

Acestea s-au numit, în Carte,

Istoria lui Israel.



Iosif, favoritul tatei,

Nu era, vai, şi al gloatei

,,Fraţii" l-au privit ciudos,

Pentru că era frumos.



Ei n-au înţeles decât

Că el trebuie-omorât,

Pentru că, din cer, un vis,

Măreţie i-a promis.



Providenţa l-a salvat

Şi pe aripi l-a purtat

Spre-mplinirea visului,

Căci nimic în lume nu-i



Să oprească un plan divin.

Lanţuri, umilinţă, chin

Toate-acestea l-au condus

Către patria de sus!

............

Plecând, supus, din cortul părintesc,

Pe câmpul plin de ierburi şi primejdii,

Ajuns apoi la groapa de gunoi,

Îngenunchiat, în umbra deznădejdii.



Apoi, cu nepăsare aruncat

În groapa mai adâncă a sclaviei,

De-acolo şi mai jos a fost împins,

În gherlă, şi mânjit de calomnie.



Dar să nu crezi că Domnul l-a uitat,

Căci toate au fost doar trepte către tron.

Cu darul său de prinţ şi de profet,

Ajunse Iosif domn, ca Faraon.



După mulţi ani de griji şi de uitări,

Mânaţi de lipsă mare şi de foame,

Cei zece fraţi pornesc către Egipt

S-aducă pâine la copii şi mame.



Ajunşi la domnitor i se închină

Ca stelele din visul dus cu anii,

Iar el cu gânduri bune îi încearcă

Le dă merinde dar le dă şi banii.