Poezie Islazuri să străbatemVizualizări: 176
Scrisa: miercuri, 31 octombrie 2012 la 11:51:16 BBCode: [url=/poezie/id/21956-islazuri-s-str-batem]Islazuri să străbatem[/url]
Să fim ca păcurarii în zori de dimineaţă
Islazuri să străbatem la ieslea lui Isus
Acolo corul cântă, e gloria măreaţă
Şi îngerul dă vestea ce a primit de sus.
Să fim ca păcurarii pe deal înfricoşaţi
De marea arătare ce-acolo li s-a dat
În noapte multe umblă, şi chiar de fim bărbaţi
Vedeţi cine apare. - E cel adevărat?
Cu bucurie sfântă, cu multă nerăbdare
Să fiţi ca păcurarii grăbiţi spre a-L vedea
Înconjuraţi de îngeri-cântând în corul mare
Să fiţi şi voi în viaţă călăuziţi de stea.
Ca magii prin deşerturi să mergeţi neîncetat
Întregul an străbateţi pământul tot pe jos
Cu bucuria dată, vestind ce aţi aflat
Purtând cu voi dorinţa vederii lui Hristos.
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primCăci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniți, și urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor. Dar fața Domnului este împotriva celor ce fac răul. ( 1 Petru 3:12 )