Poezie Iosif îi iartă pe fraţii săi

Îi încercase greu pe fraţii săi,

Dar clocotea de dorul de-a-i ierta.

E-adevărat c-au fost tirani şi răi,

Dar dragostea pe toate le uita.



Din cupa fermecată a ghicit

Că fraţii lui sunt pocăiţi de toate.

Iar ei, prin mijlocire, au aflat

În domnitor pe minunatul frate!



Plânsese, poate, Iosif în robie,

În închisoarea rece-n rugăciune,

Priviţi-l însă-acum, cum se sfâşie

De dor şi bucurie fără nume.



Din nevăzut, chiar îngerii privesc

Pe-naltul domnitor ce-şi iartă fraţii,

Îmbrăţişând pe micul Beniamin

Şi trimiţând acasă invitaţii.