Poezie Flori dalbe

Se scutură norii de ger şi flori dalbe,

Asupră-ne istoria îşi scutură rodul;

Cu sîrg adunîndu-şi arginţii în palme,

Îşi zdrăngăne sufletul lumii prohodul...



Păcatele noastre şi grele şi multe...

Eroare şi goană mereu după vînt...

Şi n-avem ce scoate din cele trecute,

Şi n-avem un petec de cer pe pămînt...



Priviţi: sîngerează viitorul în zare,

Şi teama ne strînge ca într-un cleşte;

Din ochii planetei venim fiecare

Cu lacrima lui şi-o aducem la iesle...



Aici ni se cîntă de bună-vestire

Că iar pe Mesia-Cristos L-am găsit;

De ce-am aflat trudă şi nu fericire,

Te-ndură şi spune-ne ce să-ndreptăm?



Se naşte Copilul, Mesia Se naşte,

Cu gîndul cel bun şi ca fapta cea bună...

Dar cine-L iubeşte şi cine-L cunoaşte

Ca piatră de preţ şi să-L pună-n cunună?



Trăiască Mesia, trăiască-n vecie,

Sfinţească-se Numele Său mai departe,

Ciopliţi-I nu cruce... ci tron de domnie,

Să nu mai ajungă dreptatea la moarte!



Acum cînd o lume îşi plînge calvarul,

Strîngîndu-şi cu trudă arginţii în palme,

Deasupră-ne scutură-Ţi, Doamne, tot harul

Cum scutură norii flori dalbe, flori dalbe...