Poezie Familia lui Iacov se duce în Egipt

"Să cred sau să nu cred?", gândea bătrânul.

Să mai trăiască Iosif cel pierdut?

E-adevărat, Neftali, Ruben, Iuda?

E-adevărat că voi mi l-aţi vândut?



Ce minunată dragoste divină

A transformat necazul în lumină

Şi-a pregătit o zi de revedere,

Care să şteargă doruri şi durere!



Ce veste pentru amărâtul Iacov!

Tot mai trăieşte Iosif, fiul meu?

Ba încă el a fost unealta sfântă

Prin care ne-a dat pâine Dumnezeu.



Înţelegând conducerea divină

Îşi strânge, patriarhul, tot poporul

Şi intră în Egipt, cu toată turma,

Privind trecutul său şi viitorul.



Bătrânul Iacov, şef de caravană,

Întinerea gândind la fiul său.

Atunci a cunoscut înţelepciunea

Şi planul tainic al lui Dumnezeu.



Priviţi apoi pe Iacov rezemat

Cu mâna pe toiag, şi-apoi pe moarte,

Culcat în pat, cu ultima suflare

Ce binecuvântări la fii împarte.



Şi cercetaţi în Biblie, la rând,

Căci profeţia lui s-a împlinit,

Şi încă mai rămâne să vedem

Cum ŞILO va veni, de toţi slăvit.



Apoi muri şi Iosif, ca tot omul.

La moarte, credincios, cu-acelaşi ţel,

Rugă pe-ai lui să-l ducă în pământul

Lui Avraam, Isaac şi Israel.



Căci au voit, în toate, patriarhii,

Să împlinească-a cerului sentinţă:

Chiar ultimul lor drum să dea pe faţă

O ascultare plină de credinţă.