Poezie Se scutură pământul

Se scutură pământul sub valuri furibunde

Şi apele-nfuriate lovesc fără-ncetare,

Dezlănţuit oceanul e gata să inunde,

Adânc, adânc izbeşte şi-n case el pătrunde,

Lăsând prăpăd în urmă, vaiet, debusolare.



S-au rupt zăgazuri, totul e o degringoladă

Şi teama instalată în suflete-i vădită,

Ceru-şi întoarce faţa şi nu vrea ca să vadă,

Căinţa omenirii... a nevegherii roadă,

A afectat istoria şi viaţa ei finită.



O, Domnul meu, o, Tată, Te-ndură de copiii,

Ce plâng în aşteptarea salvării, nu-i lăsa!

Căci niciodată-un tată nu-şi lasă la greu fiii,

Chiar de-s greşiţi, Părinte, adună-Ţi astăzi mieii,

Adăposteşte-i Doamne, ţine-i în palma Ta!



Poate sunt mulţi Preasfinte ce-s depărtaţi de cruce,

Dar mult mai mulţi-s-aceia ce Te iubesc nespus,

Să nu ţii-n seamă răul ce la piezare duce,

Căci ei se-ncred în Tine şi viaţa lor străluce,

Ei poartă diadema şi crucea lui Isus.



Ridică-i peste valuri, auzi în depărtare,

O mamă cum se roagă pentru ai săi copii?

Tu dă-i putere Doamne, trimite-i consolare,

Să vadă înc-o dată puterea Ta cea mare,

Slăvit sa fii o, Tată, acum şi-n veşnicii!



Tu poţi despica marea şi potoli furtuna,

De-aceea Doamne Tată, mă-ncred în harul Tău,

Trimite-Ţi îndurarea şi când se culcă luna,

Să vadă omenirea că slava-i numai una

Şi să se-ntoarcă-n masă, la Tine, Dumnezeu!



30/10/12, Barcelona