Poezie E plânsul Tău

Când stau culcată-n margine de noapte

Şi mă-nfior de ce mai este rău

Printre atâtea mii şi mii de şoapte

Aud în depărtare plânsul Tău.



Când stau culcată-n margine de lume

Şi-aud scrâşnind al vieţii ferăstrău

Şi vine-un plâns amar să mă sugrume

Eu ştiu, o, Doamne, că e plânsul Tău.



Când stau culcată-n margine de clipă

Cu scoici de lacrimi prăbuşite-n hău

Şi inima şi sufletul îmi ţipă

Eu plâng, o, Doamne, pentru plânsul Tău.



Când stau culcată-n margini de tăcere

Şi-am îngheţat trecând prin vadul său

Când închinată sunt dar nu pot cere

Aud în depărtare plânsul Tău.



Când am ajuns povară pentru mine

Şi mă cutremur în atâta rău

Mă sfâşii, Doamne, toată pentru Tine

Atât de mult mă doare plânsul Tău...



(02.07.200)