Poezie Eli, Eli

Psalm 22



Ca apa ce se scurge am ajuns

Şi oasele mi se despart şi iară

Aştept să-mi dai din ceruri un răspuns

Şi inima Mi s-a făcut de ceară.



Mi se topeşte înlăuntrul Meu

Puterea ca şi lutul se usucă

Ţărâna morţii Mă apasă greu...

Dar cine este crucea să mi-o ducă.



Când Mă-nconjoară haitele de câini -

Nelegiuiţi ce dau şi dau târcoale -

Piroanele Mi s-au înfipt în mâini

Şi parcă şi orbitele Mi-s goale...



Ei însă Mă pândesc şi Mă privesc

Cu zâmbet rău şi inimă trufaşă

Şi hainele-ntre ei le împărţesc

Şi trag acum la sorti pentru cămaşă.



Dar, Doamne, Tu, Tu nu Te-ndepărta

Şi vino-n ajutorul Meu degrabă,

Tu, Doamne, care eşti tăria Mea,

Îndură-Te, ca Mi-e făptura slabă.



Nu Mă lăsa de hrană pentru lei,

De ghearele acestor câini Mă scapă

Doar va veni o zi şi pentru ei

Când o să bea oţet în loc de apă.



Eu despre Tine spune-voi la fraţi,

Te-oi lauda în mijloc de-adunare,

Uitaţi-vă şi vă cutremuraţi

Că nimeni nu mai este-atât de mare.



Iar cei săraci vor fi atunci sătui,

Vor lăuda şi vor slăvi pe Domnul

Şi Îţi vor spune Numele oricui

Uitând pentru vecie ce e somnul.



Toţi cei puternici vor mărturisi

Despre dreptatea Ta, despre lumină

Şi despre Tine, Doamne, vor vesti

La cei ce după dânşii au să vină...