Poezie Din zi în ziVizualizări: 258
Scrisa: miercuri, 31 octombrie 2012 la 11:52:03 BBCode: [url=/poezie/id/22044-din-zi-n-zi]Din zi în zi[/url]
Din zi în zi mă văd mai mic,
mai gol şi mai sărac de Tine,
cu câît spre Tine mă ridic,
cu-atât văd golul meu mai bine.
Din zi în zi mă văd mai mic
şi scad sub cerul slavei Tale,
precum în zări de borangic
un călător pe-ntinsă cale.
Din zi in zi mă văd mai mic.
Ce uriaş eram sub soare!
Iar azi, când am ajuns pitic,
mă-ntreb ce pot fi mâine oare?
Din zi în zi mă văd mai mic.
Şi-aştept un prag de împlinire,
să fiu un fericit nimic
ce-adoră veşnica iubire.
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primÎn adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe care se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvârşiţi pe cei ce se apropie.