Poezie De-atâţia ani

De-atâţia ani stă Domnul tău,

în pragul casei tale,

iar tu-L respingi şi-alungi mereu

cu multele-ţi greşale!



Aşteaptă haru-n uşa ta

iertarea Lui să-ţi deie,

tu nu-L primeşti, Îl laşi aşa

de-atâţia ani să steie.



Te-aşteaptă fericirea-n prag

să-ţi umple viaţa-ntreagă,

tu gol şi trist suspini pribeag

păcatul greu te leagă.



Iertarea stă şi pacea vrea

în viaţa ta să vină,

să-ţi umple-ntreagă viaţa ta

cu cântec şi lumină.



Dar tu te împietreşti mereu,

ah, nu-ţi e teamă oare

că s-o sfârşi şi harul Său

şi lunga Sa răbdare?



C-aceasta poate-n uşa ta

e ultima-I bătaie

şi că apoi va mai urma

doar veşnica văpaie?



Ah, nu te temi c-această zi

sfârşitul o să-ţi fie

şi noaptea care va veni

va fi pe veşnicie?



Când glasul Lui te cheamă iar,

iubitul meu, ascultă,

primeşte al iertării har

căci vina ta e multă.



Căci va veni un ceas amar

şi-o vreme de obidă

când uşa marelui Său har

pe veci o să se-nchidă.



Iar tu vei rămânea pe veci

în focul de afară,

în plânsul nesfârşit să-ţi treci

a vecilor povară.



Dar chinul cel mai greu şi-amar

va fi încredinţarea

c-a fost şi pentru tine-un har

dar I-ai respins chemarea...