Poezie Ce mult se-ndreptățeste omul...

Ce mult se-ndreptăţeşte omul că n-a ucis şi n-a furat

Că n-a aprins la nimeni casa, că strâmb spre nimeni n-a jurat

Că n-a nedreptăţit pe nimeni, luând ce nu era al lui.

Oricând s-ar măsura cu alţii, ca el pe lume nimeni nu-i.



Se poate, n-a ucis cu parul, se poate, n-a furat comori,

Dar cu cuvântul şi cu ura el n-a ucis de-atâtea ori?

Se poate, n-a prădat avutul cel pământesc al nimănui,

Dar n-a furat el de la Domnul când dezbina lucrarea Lui?



Se poate, n-a făcut păcate cum face orice vinovat

Dar când putea să facă-un bine şi nu-l făcea, n-a fost păcat?

Când el vedea că alţii sufăr bolnavi şi singuri şi trecea

Şi-ar fi putut să facă-un bine, dar n-a făcut, el ce făcea?



Când va veni Hristos în slavă la judecata Lui

Atunci nu de păcate-o să ne-ntrebe, ci de-ale dragostei porunci

Nu pentru rele-o să ne-alunge, ci pentru binele ştiut

Putând la semeni a le face, dar noi trecând, nu l-am făcut.



O, nu te-ndreptăţi pe tine că n-ai aprins şi n-ai furat

Că este decât toate-acestea un mai amar şi greu păcat:

Acela de-a nu face bine când ştii şi poţi trăind mereu

Mulţi credincioşi o să-i alunge, pentru acesta, Dumnezeu.