Poezie Cantarea lui Moise

(Deuteronom 30)

Pământule, asculta spusele gurii mele,

Luaţi aminte ceruri, căci, iată, voi vorbi

Ca ploaia să se-arate înţelepciunea-n ele

Ca roua peste iarbă în fiecare zi.



Să nu va fie nici mintea, nici inima bolnavă,

Eu voi vesti un Nume, pe Dumnezeu cel Sfânt

Veniţi ca să-L cunoaşteţi şi să-I aduceţi slavă

El ne păzeşte viaţa şi paşii pe pământ.



Din Legea Lui o vorbă nu poate fi ciuntită

Ea stăruie-n dreptate şi-o-mparte orişicui

Credincioşia-I mare rămâne neclintită

Ea ca o stâncă este pentru poporul Lui...



Pustiu era ţinutul în care rătăcise

Şi-orbecăia în beznă al Domnului popor

Pierdut era când Domnul S-a arătat ca-n vise

Şi i-a întins o mână venind în ajutor.



I-a-nconjurat cu milă şi l-a păzit întruna

Cum vulturul păzeşte pe puişorii săi

El zboară pe deasupra, pe aripi totdeauna

Îi poarta şi-i fereşte de pietrele din văi.



Aşa făcut-a Domnul cu cei aleşi de Dânsul -

Şi nu era în ceruri alt Dumnezeu mai viu -

Acuma ne doboară şi ne îneacă plânsul

Acuma suntem iarăşi cu fiarele-n pustiu.



Dar Dumnezeul ne strigă: - Veniţi şi n-aveţi teamă,

Veniţi cât nu e vremea ajunsă la sfârşit,

Eu, Domnul-Dumnezeul sunt Cel care vă cheamă,

Eu, Domnul-Dumnezeul sunt Cel ce v-a iubit!



Amin!