Poezie Cantarea lui David - 2 Samuel

Psalm 18

L-am chemat strigând pe Domnul-n strâmtorarea mea

L-am chemat pe Cel ce este Domnul Dumnezeu

Din locaşul Lui de veghe El mă auzea

Şi-a venit ca să răspundă strigătului meu.



Cum s-a zguduit pământul, s-a cutremurat

Când din ceruri coborâse Domnul pe pământ

S-au pornit la vale munţii şi s-au clătinat

Pe un heruvim venise, pe aripi de vânt...



Cerurile-au fost plecate, aruncate-n hău

Nopţile-I stăteau alături şi-L înconjurau

Învelite cu-ntuneric lângă cortul Său

Erau ape-ntunecate, negri nori erau.



Şi din strălucirea-I mare ca un foc încins

Nori ieşeau zvârlind în lume grindină, cărbuni

Domnul a tunat în ceruri, glasul Lui aprins

A făcut să se-nfioare liniştea-n genuni.



Loviturile de trăznet când s-au înmulţit

Când săgeţile în valuri s-au pornit şuvoi

Au fugit urlând vrăjmaşii şi s-au risipit,

Au fugit neputincioşii înfricaţi şi goi.



Albia apelor toate s-a văzut atunci

Şi descoperite fost-a lumii temelii

Le-ai mustrat şi cu blândeţe dar şi cu porunci

Mi-ai întins apoi o mână-n mână să mă ţii.



Doamne, Tu-mi aprinzi lumina, Tu mă luminezi,

Dacă Tu îmi stai alături biruiesc ce-i greu

Cine este ca o stâncă-n care să te-ncrezi,

Cine altul decât Domnul-Dumnezeul meu...



(14.05.2003)